BIZSTORY - PROvești din Transilvania
Now Reading:
Fabrica Rosendahl din Satu Mare se extinde și angajează încă 75 de lucrători
Full Article 2 minutes read

Fabrica Rosendahl din Satu Mare se extinde și angajează încă 75 de lucrători

O investiție de 3,5 milioane de euro a fost demarată de compania austriacă Rosendahl Industrial Services, în vederea construirii unei noi hale de montaj aferente fabricii din Satu Mare. Ceremonia de inițiere a proiectului a avut loc miercuri, 28 februarie, în prezența proprietarului, Georg Knill și a primarului municipiului Satu Mare, Gábor Kereskényi.

Suprafața de producție a fabricii din Satu Mare este, în prezent, de 5600 de metri pătrațiiar odată cu finalizarea noii hale aceasta se va mări cu încă 2600 de metri pătrați. De asemenea, investiția de 3,5 milioane de euro va asigura și construirea unei noi clădiri de birouri cu o suprafață de 840 de metri pătrați.

La ora actuală, în cadrul fabricii lucrează cca. 130 de persoane, iar acest proiect de extindere va genera în jur de 75 de noi locuri de muncă.

Mai multe despre Rosendahl Industrial Services S.R.L.

Rosendahl Industrial Services S.R.L. este o întreprindere filială a companiei Rosendahl Nextrom GmbH, care aparține Grupului Knill din Austria.

Specializată pe execuția de piese și categorii de produse din domeniul construcțiilor metalice, mașini complete, cablarea dulapurilor la comandă, construcții sudate speciale cu prelucrare mecanică și tratamentul suprafețelor, compania Rosendahl Industrial Services a avut, în 2016, o cifră de afaceri de aprox. 4,6 milioane de euro.

Input your search keywords and press Enter.
Shares
Share This